Un nou program finanțat prin PNRR a fost lansat la 1 noiembrie și vine în sprijinul a numeroase familii din judetul Brașov.
Programul “Prima Conectare” este dedicat sprijinirii populației cu venituri mici să se conecteze la rețelele de alimentare cu apă şi canalizare existente.
Prin acest program, derulat de AFM, au fost alocați 168 milioane de euro pentru a sprijini familiile si persoanele singure, cu venituri reduse, care au media veniturilor bănești nete lunare sub salariul minim brut pe țară garantat la plată pe membru de familie.
Astfel, peste 88.400 de gospodării vor fi conectate la sistemele de apă și canalizare existente.
Și săcelenii cu venituri reduse pot apela la această sursă de finanțare pentru a se conecta la rețeaua de canalizare existentă în municipiul nostru.
Îi încurajez pe cei interesați să se adreseze Primăriei Sacele pentru a fi îndrumați în acest demers.
Până la urmă și acesta este rolul și rostul administrației publice locale.
Ciprian Sterpu, consilier județean PNL Săcele
Începând cu data 1 noiembrie 2022 și până în data de 15 decembrie 2022 urmează să se desfășoară prima rundă de atragere de fonduri în cadrul Programului „Prima conectare la sistemul public de alimentare cu apă și canalizare” finanțat din PNRR.
Operatorii de servicii de utilități publice alături de Primării pot să depună cereri de finanțare pentru plata cheltuielilor de branșare/racordare la sistemul public de alimentare cu apă și apă uzată, fiind alocată pentru fiecare gospodărie ce va fi branșată la sistemul public de alimentare cu apă și canalizare suma de cel mult 1900 de euro fără TVA.
Săcele, pe lista localităților unde Compania Apa Brașov va investi în apă și canal – Saceleanul
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.