Miercuri, 28 august, au fost semnate două contracte aferente proiectelor PNRR cu cele mai mari valori accesate până în prezent de către autoritatea publică judeţeană. Vorbim despre proiectul vizând renovarea energetică a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Braşov şi cel privind furnizarea de microbuze electrice pentru transportul elevilor din judeţul nostru.
Astfel, Ciprian Sterpu – vicepreşedintele CJ a co-semnat contractul de execuţie a lucrărilor cuprinse în obiectivul „Creșterea eficienței energetice a clădirii Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Brașov”, finanțat prin PNRR, Componenta C5 – Valul Renovării.
Valoarea totală a contractului este de 42.773.111,69 lei, durata de execuţie fiind de 18 luni de la emiterea ordinului de începere de către autoritatea publică.
Contractul va fi implementat de asocierea SC SSAB-AG SA (lider de asociere) – SC Audiotech Multimedia Group SRL, iar la momentul semnării au luat parte Gabriel Nistor – directorul general al liderului de asociere, Daniel Gligoraș – administratorul public al județului Brașov, și Andreea Pascu – directorul executiv al Direcţiei de Achiziţii şi Contractare.
„Vă cerem seriozitate elvețiană”, a transmis Constantin Todorică Şerban – Presedintele Consiliului Judetean Brasov, care a accentuat necesitatea seriozității maxime și a implicării totale din partea constructorului, având în vedere că lucrările vor trebui realizate etapizat, dar cu încadrarea în termenul de finalizare impus de PNRR şi fără ca activitatea spitalicească să aibă de suferit. Reprezentantul firmei constructoare a dat asigurări că va lua toate măsurile pentru a respecta cerinţele contractuale. În perioada imediat următoare, reprezentanţii constructorului, cei ai firmei de proiectare şi ai Consiliului Judeţean vor discuta la faţa locului modalitatea de organizare a şantierului şi pregătirea începerii lucrărilor.
De precizat este faptul că finanţarea aprobată prin PNRR pentru eficientizarea energetică a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii este de 35.680.688,54 lei, diferenţa până la acoperirea valorii din contractul de lucrări urmând să fie suportată din bugetul propriu al judeţului Braşov.
Un alt contract semnat astăzi a fost cel privind furnizarea primelor opt microbuze electrice achiziţionate de CJ Braşov în cadrul proiectului „Microbuze verzi în şcolile din judeţul Braşov”, cu finanţarea asigurată în totalitate din fonduri PNRR, pe Componenta C15 – Educaţie.
Consiliul Judeţean Braşov a accesat anul trecut suma de 35.905.288,82 lei pentru cumpărarea unui număr de 28 de microbuze propulsate electric, care să fie destinate transportului elevilor din mediul rural. De furnizarea celor opt autovehicule se va ocupa asocierea QEV Technologies SL (lider de asociere) – SC Amperio Energy SRL, în baza contractului a cărui valoare totală ajunge la 7.891.018,52 lei.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.