Vești bune: spitalele publice din județul Brașov vor fi digitalizate din fonduri PNRR, printre acestea și cel de la Săcele.
Județul Brașov se regăsește, din nou, pe lista obiectivelor de investiții selectate pentru finanțare PNRR, publicată recent pe site-ul Ministerului Sănătății – de data aceasta, cu proiecte de investiții în sistemele informatice și în infrastructura digitală pentru 4 spitale aflate sub autoritatea sa:
Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov;
Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase Brașov;
Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Brașov;
Spitalul Clinic de Obstetrică Ginecologie „Dr. Ioan Aurel Sbârcea” Brașov.
Prin intermediul acestor proiecte de investiții, vor fi implementate platforme digitale interconectate, va fi securizat accesul la sistemul digital al spitalelor, arhivele spitalelor vor fi digitalizate, vor fi realizate fluxuri digitalizate de date, precum şi un sistem integrat şi interoperabil al datelor.
Valoarea totală a acestor proiecte este de 23.118.257,19 lei.
De asemenea, va primi finantare PNRR și spitalul public din Săcele.
Proiectul depus de echipa Spitalului Municipal Săcele a fost declarat aprobat pentru finanțare.
Acesta se numește „𝐂𝐨𝐧𝐞𝐜𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐢𝐧𝐬𝐭𝐫𝐚𝐬𝐭𝐫𝐮𝐜𝐭𝐮𝐫𝐢𝐢 𝐒𝐩𝐢𝐭𝐚𝐥𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐌𝐮𝐧𝐢𝐜𝐢𝐩𝐚𝐥 𝐒𝐚̆𝐜𝐞𝐥𝐞 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐜𝐞𝐩𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐬𝐚̆𝐧𝐚̆𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐝𝐢𝐠𝐢𝐭𝐚𝐥𝐚̆” și s-a clasat pe locul 60 din 207.
Proiectul va finanța dezvoltarea infrastructurii digitale, IT și telemedicina cu echipamente medicale specifice și aplicații de software medicale, tehnico-economice integrate și interoperabile.
Valoarea acestuia este de 500.000 de euro.
Regăsiți, mai jos, lista proiectelor: https://ms.ro/…/Obiective_de_investi%C8%9Bii_aprobate…
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.