COD GALBEN
Interval de valabilitate: 21 noiembrie, ora 5 – 21 noiembrie, ora 18
Fenomene vizate: predominant ninsori moderate cantitativ
Local la altitudini în general de peste 1500 m în Carpații Meridionali, precum și în Carpații Orientali și în jumătatea nordică a Moldovei va ninge moderat cantitativ și se va depune strat nou de zăpadă, pe alocuri în jurul a 10 cm.
În zona deluroasă și montană a Moldovei, precum și în Carpații de Curbură trecător vor fi și precipitații mixte și izolat se va depune polei.
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 21 noiembrie, ora 5 – 21 noiembrie, ora 18
Fenomene vizate: intensificări ale vântului
Vântul va prezenta intensificări în sudul Olteniei și în Dobrogea, unde vor fi rafale de 55…60 km/h și izolat de peste 70 km/h în zona costieră.
Notă: Local și temporar vor mai fi intensificări ale vântului și în Muntenia și Moldova, cu viteze în general de 45…55 km/h.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.