Evenimentul va avea loc duminică – 30 septembrie – orele 12.00, la Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril din Satulung.
Gheorghe Dragoş a fost un distins reprezentant al învăţământului şi culturii economice româneşti, a pus bazele învăţământului secundar şi superior economic românesc, un educator model, bun organizator, publicist şi economist.
Gheorghe Dragoș s-a născut la 30 septembrie 1898 în Satulung – Săcele, într-o familie cu un pronunţat spirit civic.
A urmat primele cinci clase primare la Şcoala Confesională Ortodoxă Română de la Biserica „Sfinţii Arhangheli” din Satulung, apoi patru clase la Gimnaziul Ortodox Român din Braşov.
Gheorghe Dragoș a înființat Şcoala Superioară de Comerţ din Satu Mare, cu limba de predare română, fiind primul director al acestei şcoli de le 15 noiembrie 1923 până la 1 septembrie 1929.
Profesorul Gheorghe Dragoş a fost în 1931 al Academiei de Înalte studii Comerciale şi Industriale Cluj-Braşov și rectorul acesteia.
Aplecat spre o cercetare profundă în domeniile economic şi literar, profesorul a fost o prezenţă activă în publicistica locală şi în ţară.
Acesta a publicat în ”Anuarul Şcolii Superioare de Comerţ Satu Mare”, ”Viaţa Şcolară” în România de Nord Satu Mare şi alte câteva articole în Ziarul România de Nord Satu Mare din 1925: ”1 Decembrie”, ”Mijloacele pentru îmbunătăţirea situaţiei leului şi pentru ieftinirea traiului”, ”Unirea Principatelor”, Cultul şi dragostea de ţară”.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.