În cadrul Contractului de Lucrări nr.9F, cu titlul “Reabilitarea și extinderea rețelelor de distribuție și de canalizare în Brașov și Săcele” sunt programate lucrări pentru cele două localități, care vor afecta traficul și vor produce zgomot.
Astfel, în municipiul Săcele este introdusă rețea de canalizare pe strada George Moroianu, pe porțiunea cuprinsă între intersecția cu strada Viitorului și intersecția cu Aleea Episcop Popeea. Accesul auto pe acest segment de stradă va fi blocat, pe ambele sensuri de circulație, cu excepția mijloacelor de transport în comun.
Compania Apa estimează că lucrările vor fi finalizate la începutul lunii iunie 2019. Conducătorii auto vor avea ca rută alternativă, pentru ambele sensuri de circulație, strada Unirii.
În paralel, lucrările de modernizare a rețelelor de apă vor continua în municipiul Brașov, pe strada Doctor Victor Babeș. Accesul auto va fi blocat pe porțiunea cuprinsă între intersecția cu strada Al.I.Cuza și intersecția cu strada Doctor Toma Ionescu.
Zonele de lucru vor fi semnalizate corespunzător.
Această lucrare face parte dintr-un contract de reabilitare și extindere a reţelelor publice de distribuție apă potabilă din municipiul Brașov, care a început în luna august a anului trecut și care se va derula până în februarie 2020.
Valoarea întregului contract derulat, finanțat prin Programul Operațional de Infrastructură Mare, este de aproximativ 19,24 milioane de lei, inclusiv TVA.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.