Compania Apa Braşov S.A implementează un proiect co-finanţat din Fondul de Coeziune, prin Programul Operaţional Sectorial Mediu (POS Mediu), în valoare de 565,64 milioane de lei, fără T.V.A.
Unul dintre programele finanţate este „Reabilitarea şi extinderea reţelelor de distribuţie şi a sistemului de canalizare în Braşov, Săcele, Feldioara, Sânpetru şi Hărman”, în valoare de 75,8 milioane de lei.
Astfel, în municipiul Săcele, investiţiile vor fi următoarele: executarea unei reţele de canalizare pe o lungime de 10,9 km; lucrările sunt în curs de finalizare pe străzile: Bulevardul Braşovului şi Ady Endre, iar în această iarnă se va lucra pe Strada Bunloc şi pe Fâneţii; în 2014, vor fi executate lucrări pe străzile: Piaţa Libertăţii, Gheorghe Moroianu, Nicolae Iorga, Panduri, Trandafirilor, Barbu Lăutaru, Mihai Eminescu, Livezii şi Petofi Sandor.
sursa: www.apabrasov.ro
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.