Săceleanul Silviu Bălan a mai bifat încă un weekend victorios, după ce a câştigat sâmbătă 9 august Vertical Trail Race Buşteni – unul dintre concursurile cele mai importante din calendarul competiţional.
Traseul de pe Jepii Mici – Babele din Bucegi a fost scena unde s-a desfăşurat Vertical Trail Race Buşteni, o competiţie la startul căreia s-au aflat aproximativ 160 de sportivi. Aceştia au alergat pe o distanţă de 6 km şi o diferenţă de nivel de 1220 m. S-a plecat de lângă Telecabina Buşteni pe traseul turistic binecunoscut (marcat cu cruce albastră) care duce la Babele, şi imediat a început urcuşul foarte susţinut cu porţiuni dificile din punct de vedere tehnic. Sportivii s-au ajutat de lanţuri, au mers prin jgheaburi adânci sau pe marginea prăpăstiilor, au urcat trepte de piatra şi au sărit peste izvoarele de apă întâlnite în cale.
Silviu Bălan a reuşit sa câştige cursa cu un timp de 1:01:43 urmat îndeaproape de Vlad Florin-Dănuţ şi Preda Andrei.
Felicitări Silviu, ai fost la înălţime!
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.
Multumesc pentru sustinere si sper ca si Sacelele sa preia modelul Busteniului si sa reusim sa organizam o cursa de interes national si la noi!