Conducte de apă din azbo-ciment și zone sanitare neîngradite la Valea Baciului
Cristian Popa, consilier local al PNL Săcele, continuă să tragă semnale de alarma din ce în ce mai serioase referitoare la felul în care Compania Apa Brașov întelege să asigure zona de protectie sanitară a captărilor de apă din municipiu.
Din punct de vedere legal zona trebuia împrejmuită şi marcată ca zonă de protecţie sanitară a apei, spune Cristian Popa, consilier local PNL.
De fapt, unele conductele de apă potabilă din zona Valea Baciului sunt din azbo-ciment, un material ce conține substanțe cancerigene.
Toate tipurile de azbest sunt considerate agenţi cancerigeni Clasa 1, drept urmare, Comisia Europeană a interzis total fabricarea şi comercializarea produselor care conţin azbest prin directiva 1999/77/CE care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2005, iar din 2006 sunt interzise extracţia, fabricarea şi prelucrarea produselor care conţin azbest
Realitatea la Săcele este însă alta, sănătatea multor săceleni fiind pusă în pericol.
Acces pentru copiii săceleni pe terenurile de sport din municipiu pe perioada vacanței
Ciprian Sterpu, consilier local al PNL Săcele, spune ca a solicitat Primăriei Săcele să găsească o soluție pentru ca, cel puțin pe perioada vacanței de vară, copiii să aibă acces la terenurile de sport aflate în curtea unor școli și licee din municipiul nostru.
Primăria poate semna protocoale cu aceste instituții de învățământ și toată lumea are doar de câștigat, copiii vor avea unde să se joace și să practice un sport, iar locatarii din cartiere vor avea mai multă liniște.
Am identificat deja mai multe astfel de terenuri de sport, două aflându-se în cartierul Electroprecizia unde cu o investiție minimă am putea chiar să prelungim accest acces și pe perioada școlii, nu doar a vacanței.
Mai multe pe subiect, în link-ul de mai jos.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.