Home / Actual / Constituire „Grupul de acțiune locală Gârcini”
sursa foto garcini.ro

Constituire „Grupul de acțiune locală Gârcini”

 

Primăria Municipiului Săcele anuntă că, având în vedere:

  • noul instrument de dezvoltare teritorială propus de Comisia Europeană pentru perioada de programare 2014-2020, în vederea combaterii sărăciei și a excluziunii sociale de la nivel urban, prin stimularea implicării comunităților în dezvoltarea locală, prin formarea unui parteneriat local și implementarea unor Strategii de Dezvoltare Locală (SDL), reprezentat de Dezvoltarea Locală plasată sub Responsabilitatea Comunității (DLRC)
  • faptul că DLRC este un instrument care se adresează unor teritorii subregionale specifice, fiind gestionat de comunitate prin intermediul Grupurilor de Acțiune Locală (GAL), formate din reprezentanți ai sectorului public și privat, precum și ai comunităților, atât ai celor marginalizate, cât și ai celor nemarginalizate ce promovează interesele socio-economice locale.
  • În perioada de programare 2014-2020, la nivel urban, respectiv la nivelul orașelor/municipiilor cu populație de peste 20.000 (prin urmare și a municipiului Săcele), prin DLRC se propune o abordare integrată în soluționarea problemelor cu care se confruntă comunitățile marginalizate, printr-o abordare multisectorială, realizată prin corelarea și asigurarea complementarității între investițiile în infrastructură de tip FEDR și măsurile soft de tip FSE
  • faptul că municipiul Săcele se încadrează în categoria localităților care pot beneficia de finanțare prin utilizarea instrumentului anterior menționat la nivelul comunității din zona Gârcini, care întrunește condițiile pentru a fi desemnată ca zonă urbană marginalizată

U.A.T. MUNICIPIUL SĂCELE, a inițiat demersurile necesare pentru constituirea Asociației „Grupul de Acțiune Locală Gârcini”, entitate care va oferi structura organizațională necesară pentru implementarea conceptului DLRC la nivelul comunității din zona Gârcini.

Având în vedere acest aspect, U.A.T. MUNICIPIUL SĂCELE invită toate entitățile interesate să devină membri fondatori ai asociației să își manifeste această intenție prin depunerea documentelor necesare la Serviciul Public Local de Asistență Socială din cadrul Primăriei Săcele, situat în municipiul Săcele, Str. Mihai Eminescu nr. 2, camera 49.

Citeste si despre cercetarile care se fac la Sacele pe problema ajutoarelor sociale!

 

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia

Leave a Reply