Home / Actual / Controale şi amenzi pentru agenţii economici din Săcele

Controale şi amenzi pentru agenţii economici din Săcele

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au efectuat verificări pe linia combaterii evaziunii fiscale şi a comerţului ilicit în domeniul turismului şi alimentaţiei publice, precum şi a comercializării produselor agroalimentare, la operatori economici ce îşi desfăşoară activitatea pe raza municipiului Săcele, relateaza bzb.ro

Au fost verificate opt societăţi comerciale şi persoane fizice autorizate, iar ca urmare a verificărilor, pentru neregulile constatate au fost aplicate cinci sancţiuni contravenţionale.

Unii administratori au fost sancţionaţi pentru că angajaţii nu foloseau casa de marcat atunci când încasau banii, iar la o pensiune s-a constatat că turiştii nu erau înregistraţi cu ocazia cazării în unitate.

„Valoarea totală a sancţiunilor aplicate a fost de 8.000 lei, fiind confiscată totodată suma de 160 lei. De asemenea, se continuă verificările faţă de un  agent economic, existând suspiciuni cu privire la savârşirea de către reprezentanţii legali ai acestuia a infracţiunii de evaziune fiscală, constând în neînregistrarea de venituri provenind din comercializarea mărfurilor, a anunţat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Braşov, Gabriela Dinu.


Atletul sacelean Radu Costache a concurat la Istanbul. Vezi rezultatul aici! 


 

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia

Leave a Reply