La data de 15 mai 2022, în intervalul orar 06,00 – 09.00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Săcele au organizat și desfășurat pe raza de competență, o acțiune pe linie rutieră.
Aceasta a avut ca scop prevenirea și combaterea conducerii vehiculelor sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.
În cadrul activităților desfășurate au fost utilizate aparatele radar și Drugtest aflate în dotare, fiind efectuate 80 de testări din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat.
Totodată, au fost verificate 80 de autovehicule aflate în trafic, iar pentru abaterile constatate au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 4.000 lei și au fost reținute 3 permise de conducere, în vederea suspendării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.