Home / Dacă vă gândiți să vă căsătoriți în 2020 la Săcele, o să aveți parte de o surpriză

Dacă vă gândiți să vă căsătoriți în 2020 la Săcele, o să aveți parte de o surpriză

Consiliul Local al Municipiului Săcele a adoptat în ședința ordinară din luna decembrie, un proiect de hotărâre privind stimularea căsătoriilor în Municipiul Săcele.

Acest lucru se va face și prin acordarea unui sprijin financiar la constituirea familiei, cu respectarea unor criterii de eligibilitate.

Astfel, din anul 2020, familiile întemeiate vor beneficia de un sprijin financiar de 1000 lei net/familie.

Pentru a putea beneficia de acest sprijinul financiar, familiile trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

– Căsătoria să fie încheiată la Starea Civilă din Municipiul Săcele.

– Cel puțin unul dintre soți să aibă domiciliul sau reşedinţa pe raza administrativ-teritorială a Municipiului Săcele cu cel puţin 6 luni înainte de depunerea cererii.

– Cel putin unul dintre soți să se afle la prima căsătorie.

– Cel putin unul dintre soți să aibă vârsta de minim 18 ani.

– Soții să nu aibă datorii la bugetul local în momentul depunerii cererii.

De la Virgil, pentru Liviu … Fără număr! Deși scandent, contractul de salubritate a primit o EXTENSIE de încă 2,5 ani!

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia