Prima competiţie individuală de la Râşnov, cea de sambata, s-a încheiat cu o nouă clasare în puncte pentru Dana Haralambie!
După cum o ştim pe sportiva noastră, aceasta a avut emoţii în prima manşă, dar a reuşit să se concentreze şi să mulţumească fanii prezenţi.
Dana a ocupat locul 25 și spera, cu susţinerea suporterilor să poată prinde un top 15 în a doua zi de concurs, duminica.
Iar Dana a fost aproape de acest prag, după ce în prima manşă de duminica a încheiat pe locul 16.
Din păcate, la a doua săritură vântul a reprezentat un adversar greu de învins la încercarea finală, dar sportiva noastră a obţinut o clasare finală pe locul 21 care îi îmbunătăţeşte zestrea din clasamentul general al Cupei Mondiale cu 10 puncte.
Cealaltă reprezentantă a noastră, Diana Trâmbiţaş, nu a acces în manşa secundă, dar continuă să progreseze pentru competiţiile viitoare.
Vă mulţumim pentru susţinerea oferită pe tot parcursul întrecerilor care s-au desfăşurat pe trambulina Valea Cărbunării din Râşnov, pentru toate sportivele participante!
foto Alex Stoica, Lotul Roman de Sarituri cu Schiurile
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.