Formațiile locale Salvamont Predeal și Salvamont Râșnov din cadrul Salvamont Brașov au fost dotate cu două defibrilatoare moderne esențiale în intervențiile de urgență în zona montană
Aceste defibrilatoare semiautomate vor fi folosite de paramedicii și salvatorii montani, având totodată și capacitatea de monitorizare ECG.
Astfel, echipamentele oferă salvatorilor informații detaliate despre starea pacientului şi ajută la luarea deciziilor rapide și eficiente în cazurile de stop cardiac sau alte urgențe medicale.
Unul dintre dispozitive va fi amplasat la baza Salvamont de la pârtia Clăbucet din Predeal, un punct strategic cu un flux ridicat de turiști, iar cel de-al doilea va fi instalat la Cabana Mălăiești, pentru a sprijini intervențiile în zona montană.
Aceste echipamente reprezintă un pas important pentru creșterea siguranței turiștilor și asigurarea unei reacții rapide în situații critice.
Salvamont Brașov continuă să investească în dotări moderne pentru a răspunde prompt nevoilor celor care aleg muntele ca destinație de relaxare sau aventură.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.