Home / Actual / Deși a promis, primarul Popa Virgil tot nu vrea să ajute proiectul de modernizare al drumului județean Brădet (Săcele) – Valea Doftanei (Câmpina)

Deși a promis, primarul Popa Virgil tot nu vrea să ajute proiectul de modernizare al drumului județean Brădet (Săcele) – Valea Doftanei (Câmpina)

Prezent în ședința tehnică a proiectului de modernizare a drumului județean DJ102I Brădet – Valea Doftanei, primarul Popa Virgil a făcut o promisiune pe care acum nu o mai respectă.

În fața tuturor celor prezenți, primarului Municipiului Săcele a avut o atitudine superioară și a promis că va debloca proiectul (n.r. pe care tot el l-a întârziat cât a putut) prin decizii administrative.

Una dintre acestea urma să fie identificarea unei suprafețe de teren în zona Brădet care se afla în proprietatea municipiului Săcele și care să fie pusă la dispoziția constructorului pentru organizarea de șantier. 

Conform procesului verbal al ședinței la care au participat reprezentanți ai Companiei Naționale pentru Investiții, conducerea Consiliului Județean Brașov, primarul din Valea Doftanei, dar și reprezentanți ai constructorului Erbașu, primarul Popa Virgil ”a dat asigurari că se va gesi o solutie pentru situația ivită și a cerut retrasmiterea unei solicitări în acest sens”

Ca urmare a acestei asigurari, CNI a trimis o nouă adresă de solicitare asigurare teren pentru organizarea de santier.

Surpriză: Primarul Popa Virgil dă iarași un răspuns negativ și nu sprijină proiectul mai departe!

După ce Compania Naționala pentru Investiții a trimis Primăriei Săcele aceasta adresa, răspunsul a fost șocant! 

În loc de rezolvare, așa cum a promis, primarul Popa Virgil spune ca ”avand in vedere adresa dvs.nr.4483/26.01.2024, înregistrată la Primăria Municipiului Săcele sub nr.7134/26.01.2024 prin care solicitați reanalizarea disponibilității Primăriei Municipiului Săcele privind alocarea unei suprafețe de teren corespunzătoare pentru organizare de șantier, vă informăm faptul că beneficiarul investiției “Reabilitare și modernizare DJ102I, Valea Doftanei, județul Prahova – Brădet, județul Brasov”, este Consiliul Județean Brașov”

Este o palmă administrativă dată de Primăria Săcele celor de la ERBASU și celor din Compania Națională pentru Investiții, în fapt finanțatorii, respectiv constructorul. 

În plus, primarul Popa Virgil nu pare sau nu vrea să înțeleagă că de fapt ”beneficiarul” investiției este Municipiul Săcele, singura unitate administrativ teritorială din județul Brașov ce va fi străbătută de drumul modernizat.

Ori modernizarea înseamnă dezvoltare, dezvoltarea înseamnă bani la buget, iar banii la buget înseamnă asfalt, canalizare, iluminat public, etc

Incapabil să construiască locuințe sociale în Gârcini, primarul Popa Virgil promite că mută familiile nevoiașe în blocul din Electroprecizia – Saceleanul

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia