Săcelenii sunt din nou buni de plată, însă majoritatea locuitorilor din municipiu nu sunt încântați de serviciile de ecarisaj de pe raza municipiului.
Adunărea Generală a Asociaților din cadrul Direcției Pentru Monitorizarea și Protecția Animalelor – Codlea – a stabilit cuantumul cotizației membrilor asociați pentru anul 2023, respectiv valoarea de 174.227 lei pentru Municipiul Săcele.
Primarul Popa Virgil le-a cerut consilierilor săceleni să aprobe plata acestei cotizații, având în vedere necesitatea și obligativitatea cotizației Municipiului Săcele în cadrul Asociației Direcția Pentru Monitorizarea și Protecția Animalelor pentru anul 2023.
Totul, spune edilul săcelean în materialele justificative, în vederea desfășurării în bune condiții și cu maximum de operativitate a activităților specifice de monitorizare și gestionarea a câinilor fără stăpân, la nivelul Primăriei Municipiului Săcele, în anul 2023.
Despre această operativitate s-a exprimat consilierul local Izabella Paniti care a spus că: ”În raportul cu activitatea DPMPA pe care l-am solicitat si pe care l-am analizat am observat ca tot ce a facut aceasta entitate la Sacele este sa ridice caini.
Mai precis un numar de 292 de caini si la 11 interventii pentru eliminarea unor pericole. Ori municipiul Sacele a cotizat anul trecut (n.r 2022) cu 166904 lei – 571 per caine. Din acest raport nu reiese nicio activitate desfasurata in afara celor de mai sus”.
Liberala Paniti a continuat prezentarea lipsurilor din raportul celor de la DPMPA și a menționat că nu s-au primit informații oficiale despre câte campanii de informare s-au realizat, câte campanii de sterilizare, câte de microcipare sau câte adopții.
Deși a spus la începutul ședinței că nu va participa la dezbaterile acestui punct și nici la vot, pentru că se afla în dublu rol la masă (consilier local și membru în CA-ul DPMPA) viceprimarul Geczi Gellert a trecut peste propriile sale cuvinte și a intervenit pentru a răspunde la câteva dintre întrebările de mai sus.
“Asociatia DPMPA a organizat campanii de microcipare si de sterilizare gratuite, anuntat de catre organizator. Informatia ca acestea au fost anuntate doar pe internet este falsa.
S-au folosit canalele de informare ale Primariei Sacele, inclusiv in revista Info-Sacele care apare in 9000 de exemplare. […] Aceste campanii de sterilizare si microcipare pot fi facute doar cu acordul proprietarului. Eu nu mă pot duce din proprie initiativă să microcipez câini unde doresc.”, a spus viceprimarul de la Săcele.
Din momentul când acești câini ajung în adăpost, ei nu mai sunt catalogați ca fiind ai unei localități anume, ci devin câini abandonați de pe domeniul public.
Viceprimarul a mai spus că toți consilierii au fost invitați să meargă și să viziteze adăpostul de la Codlea, însă deocamdată nimeni nu și-a manifestat dorința de a participa la o astfel de acțiune.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.