„Vrem că construim 100 de case, cel mai probabil modulare, fiecare cu o valoare de aproximativ 20.000 – 25.000 de euro. Nu vrem să construim blocuri, pentru că astfel de imobile sunt mai greu «acceptate» de locuitorii din Gârcini”, argumentat Virgil Popa.
Acesta a precizat că, în urma obţinerii finanţării pentru măsurile incluse în Strategia de Dezvoltare Locală, pentru realizarea locuinţelor sociale a fost aprobată suma de 1.935.000 euro.
Terenul pe care este acum „Casa NATO” (în Gârciniul Mare) este doar una dintre cele două parcele avute în vedere pentru construirea caselor sociale.
“Pentru ca în locul «Casei NATO» să putem construi locuinţe sociale va trebui să scoatem din fondul forestier o suprafaţă de 3,8 hectare şi sperăm ca până la sfârşitul acestui an să finalizam procedura. De asemenea, pentru construirea unor locuinţe sociale avem în vedere şi un teren de aproape 4 hectare, din Gârciniul Mic, pe care acum sunt gunoaie”, a explicat primarul.
sursa bzb.ro
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.