De luni săcelenii se vor putea vaccina și cu Moderna
Începând din 19 aprilie 2021, conform Direcției de Sănătate Publică Brașov, se vor deschide 4 fluxuri de vaccinare cu vaccinul Moderna în 4 dintre centrele deja existente.
Unul dintre aceste centre va fi Policlinica Municipală Săcele, iar programările se vor putea efectua pe platforma Rovaccinare.
Reamintim că vaccinul Moderna este un vaccin dezvoltat pe tehnologie ARNmesager și se administrează în două doze, la interval de 28 de zile.
La Centrul de la Policlinica Municipală Săcele se va putea face în continuare și vaccinul AstraZeneca, precul și rapelul, pentru cei care doresc să se vaccineze cu acest vaccin, fără programare.
conform comunicat Primaria Municipiului Sacele
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.