În ședința de Consiliu Local al Municipiului Săcele din data de 26 septembrie 2019 dr. Aurel Penciu și prof. Andrei Simon au primit diplomele de cetățeni de onoare ai Municipiului Săcele.
Dr. Aurel Penciu s-a evidențiat prin meritele sale în plan medical, managerial și sub aspectul contribuției aduse dezvoltării comunității săcelene, ca medic și om de înaltă clasă.
Devenit director al Spitalului Municipal Săcele în anul 1966, reputatul cardiolog s-a implicat atât în modernizarea unității medicale, cât și în creșterea numărului de servicii medicale acordate pacienților, sub coordonarea sa spitalul evoluând an de an.
Prof. Andrei Simon este o personalitate importantă a societății săcelene și un veritabil model de convețuire socială.
Cu o activitate didactică de 41 de ani, activând 21 de ani ca director al Școlii Generale din Baciu, o școală multietnică, pe care o conduce în mod desăvârșit, în folosul elevilor și al întregii comunități, s-a dăruit societății din care face parte și pe care a slujit-o cu devotament.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.