Polițiștii din cadrul Poliţiei Municipiului Săcele efectuează cercetări în cadrul dosarului penal și au emis un ordin de protecție provizoriu după ce un bărbat și-ar fi agresat fizic fosta concubină.
La data de 17 martie a.c, în jurul orei 19:30 polițiștii din cadrul Poliţiei Municipiului Săcele au fost sesizaţi prin apel 112, de către o femeie, cu privire la faptul că ar fi fost lovită de mai multe ori de concubinul său.
Imediat după primirea sesizării, la fața locului, respectiv un imobil de pe strada Neptun, din municipiul Săcele, s-a deplasat o echipă operativă care a constat că cele sesizate se confirmă.
Astfel, din cercetările efectuate a rezultat că în urma unui conflict spontan, femeia ar fi fost agresată fizic, fiind lovită de mai multe ori de bărbatul agresiv.
După ce au întocmit formularul de risc, polițiștii au constat că există un risc iminent de violent, motiv pentru care au emis un ordin de protecție provizoriu prin care bărbatului agresiv i-a fost impus să păstreze o distanțp de 100 de metri față de persoana vătămată și de locuința acesteia.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ”violență în familie”, iar cercetările sunt continuate de polițiștii sub coordonarea unui procuror din cadul Parchetului de pe lângă JudecătoriaBrașov, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluția legală.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.