Șincan din moși-strămoși, Dumitru Flucus a trăit toată viața în Țara Făgărașului. Spune, cu mândrie, că cei doi copii pe care îi are își iubesc ținuturile natale și, din acest motiv, își fac studiile în Brașov și nu doresc să plece de aici după finalizarea acestora.
Ține la tradițiile și la portul local, la obiceiurile care conturează identitatea comunității din Șinca Nouă și povestește cu drag istoria zbuciumată a satului său. După ce au fost prigoniți pentru că nu au vrut să renunțe la credința ortodoxă, șincanii au fost și victimele regimului comunist.
Pentru că s-au opus colectivizării, comuna Șinca Nouă a fost desființată la sfârșitul anilor 60. Cu multă muncă și dârzenie, localitatea făgărășeană și-a recăpătat statutul de comună în 2002.
De atunci, Dumitru Flucuș este primarul comunei și s-a străduit să le ofere consătenilor lui condițiile de trai pe care le merită. Iubește Țara Făgărașului, tradițiile locului, iar copiii șincanilor vor duce mai departe, peste ani, portul tradițional, dansurile și cântecele străbunilor lor.
”Aceasta este cea mai de preț comoară”, spune Dumitru Flucuș, care este convins că Țara Făgărașului, cu peisajele sale parcă desprinse din Rai, cu bogăția sa culturală, va deveni curând principala atracție turistică a țării.
Articol comandat de PNL – Filiala Brasov si executat de Zeiden MEdia Design SRL, cod AEP 11200025
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.