Vă relatam în urmă cu câteva zile despre delegaţia Municipiului Săcele care a participat cu ocazia zilei de 20 august, ziua Sfântului Ștefan și a întemeierii Statului Ungar, la evenimentele organizate cu acest prilej în orașul Kisújszállás din Ungaria. Parte a delegației a făcut și o echipă de cinci jucători de şah ce au reprezentat orașul nostru la concursul organizat cu ocazia acestei sărbatori.
Oraşul Kisújszállás, cu o populaţie de 12000 de locuitori, se poate mândri și cu un Club de Șah care are o existenţă de mai bine de 80 de ani. Există deja o tradiţie consacrată de a organiza un concurs de şah în cadrul festivităților din 20 august. Competiţie la care, în premieră în acest an au participat și șahiștii noștri, reprezentând pentru prima dată Municipiul Săcele la un turneu internațional de șah pe echipe.
Echipa Municipiului Săcele compusă din: Antal Hunor Zoltán, Miklós Nóbert, Sándor Petruţ, Vrencián Lehel sub conducerea lui Antal Attila László, a obținut un rezultat excepțional, câștigând concursul pe echipe cu scorul de 6/2; 6.5/1.5, în faţa reprezentativei oraşului Karcag, pe locul 3 fiind echipa din Kisújszállás. Această performanţă reprezintă şi primul trofeu la o Competiţie Internaţională de Șah Rapid pentru Mun. Săcele. În concursul individual de Șah Rapid ce s-a desfășurat în același cadru competițional, s-au remarcat de asemenea jucătorii noștri, Vrencián Lehel FM, campion mondial de şah-amatori clasat pe locul I, fiind urmat de Sándor Petruţ CM pe locul II.
Decernarea premiilor a fost oficiată de Kecze István primarul localităţii Kisújszállás, care a declarat că ar fi foarte încântat dacă în relaţiile dintre cele două oraşe aceste competiţii şi-ar găsi o tradiţie, aducând astfel o contribuţie serioasă la dezvoltarea relației bilaterale între cele două comunități.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.