Home / Editorial: Dacă omul este specia invadatoare, animalele unde să meargă?

Editorial: Dacă omul este specia invadatoare, animalele unde să meargă?

Zilele trecute m-a-ntristat o știre despre un ursuleț care a fost lovit de tren.

În conținutul știrii era prezentat și un posibil răspuns la întrebarea “Dar ce căuta acolo?” iar ipoteza cea mai plauzibilă a fost că plecase de lângă mama lui, în căutarea unui teritoriu.

Dar… unde să meargă? Deja orașele s-au extins până la marginea pădurii. Arealul animalelor sălbatice s-a micșorat într-un ritm alarmant și trebuie să recunoaștem că în asemenea cazuri, omul este specia invadatoare.

De parcă nu era de ajuns, sub pretextul distracției, omul invadează acum și zonele unde în primă instanță animalele s-au retras, adică în mijlocul pădurii. Din primăvară până-n toamnă prin pădure, liniștea… nu se mai aude.

I-a luat locul zgomotul de cai putere ai ATV-urilor sau ai motocicletelor de tip enduro. Nu cred că e în regulă așa ceva. Aceste “distracții” poluează atât prin emisiile motoarelor cât și fonic, speriind și îndepărtând animalele sălbatice din habitatul lor. Avem de-a face și cu mulți teribiliști care doar pentru o simplă „gogoașă” pe care s-o filmeze un amic și apoi să îi crească orgoliul când vede câte vizualizări are pe Youtube sau Facebook, decopertează 30-40 mp de covor vegetal dintr-o mișcare.

Nu mai vorbesc despre momentele (dese) când chiar și drumul forestier este prea convențional și pe fânețe sau printre arbori pare mai interesant de parcurs traseul…

O altă problemă care se ridică este că practicanții acestor “sporturi” intră nestingheriți pe proprietăți private (fie ale cetățenilor, fie ale Muncipiului). Din cunoștințele mele, drumurile forestiere sunt protejate la intrare de bariere, dar aceste bariere sunt foarte ușor de ocolit de către ATV-uri sau motociclete enduro.

Mai știu și că Regia Publică Locală a Pădurilor Săcele a făcut investiții pentru reabilitarea acestor drumuri și suntem cred cu toții de acord ca aceste drumuri să fie folosite pentru exploatarea sustenabilă a pădurii.

Consiliul Local al Municipiului Săcele împreună cu Regia Publică Locală a Pădurilor Săcele ar trebui să ia măsuri pentru interzicerea totală a accesului cu autovehicule recreaționale pe proprietatea privată a Municipiului (păduri, drumuri forestiere, pășune comunală).

autor J.S pentru Saceleanul.Ro

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia

Leave a Reply