O poză în care apare o haită de câini în zona Hotar a generat discuții aprinse după ce a fost distribuită pe grupul Orașul Săcele (foto cover).
Locuitorii din zonă se plâng de faptul că de câteva zile nu mai pot dormi din cauza câinilor care latră toată noaptea. O parte dintre cei implicați în discuție acuză autoritățile că nu-și fac treaba și că hingherii nu vin cu săptămânile în zonă, alții susțin contrariul, că hingherii își fac treaba mult prea bine, uneori ridicând și câini care s-au avântat în afara gospodăriilor.
Una dintre problemele ridicate este iresponsabilitatea proprietarilor de animale care nu-și sterilizează patrupedul, îl abandonează sau îl lasă să umble în afara gospodăriei.
O altă situatie punctată este practica ilegală și imorală semnalată de mai mulți săceleni care au spus ca au fost martori ai unor debarcări de haite de câini în toiul nopții, aceștia fiind aduși cu dube albe, uneori neînmatriculate, care lasă câinii pe câmp sau diferite străzi lăturalnice.
Această ultimă problemă ar putea fi controlată mult mai ușor, poate chiar eliminată, dacă Primăria Municipiului Săcele ar investi într-un sistem de supraveghere video al străzilor.
Nu este primul articol în care susținem necesitatea unei astfel de monitorizări a străzilor din Săcele, dar până acum nu s-a întâmplat nimic în acest sens. (Vezi: Vrem camere, vrem monitorizare, vrem siguranţă în oraş!).
Am aflat de curând că Municipiul Codlea își va rezerva fonduri în bugetul de investiții pe acest an în vederea montării unui sistem de supraveghere video pe toate străzile din oraș. ( articolul aici ).
Deci se poate! Pe când și la Săcele?
de Ernest Kendi
foto cover: Balint Istvan
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.