Home / Actual / (Editorial) Lamentabil ieri la Antena 3! Ciolacu e, în general, definiția catastrofei!

(Editorial) Lamentabil ieri la Antena 3! Ciolacu e, în general, definiția catastrofei!

Jocul la prezidențiale s-a resetat în această seară. În imagine aveți o epavă politică, care tocmai s-a făcut de râs la Antena 3. Iar în acest context sunt de menționat o serie de aspecte importante.

Antena 3 este o televiziune de înaltă audiență, inclusiv în mediul rural, unde PSD are cea mai mare parte din bazinul electoral. Antena 3 este percepută ca fiind o televiziune favorabilă PSD și cu toate acestea Ciolacu a avut o prestație lamentabilă. Ciolacu, începând din acest moment, nu mai e sigur de accederea în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. 95% din emisiune a fost despre politica internă a României, care la rândul ei i-a provocat lui Marcel Ciolacu imense probleme.

În nenumărate momente a bolborosit neinteligibil cum îi stă în fire, profund deranjat, deși întrebările au fost de intensitate medie.

Când mai erau câteva minute și spera că a scăpat totuși de spaima sa supremă – temele de politică externă – a avut totuși de trecut o probă banală și anume de recunoscut o serie de lideri politici de mare anvergură din statele partenere.

Rezultatul a fost unul catastrofal. Marcel Ciolacu l-a confundat pe președintele Camerei Reprezentanților a SUA, Mike Johnson, cu premierul britanic Keir Starmer.

A mai bâiguit ulterior câteva chestiuni despre înzestrarea militară, însă din postura unui premier care, având un război în proximitate, a dat dovadă de inconștiență și a cheltuit în 2023 doar 1,6% din PIB pentru Apărare.

Ciolacu e, în general, definiția catastrofei! Dar de astăzi vorbim și despre o catastrofă electorală. Celelalte forțe politice relevante au acum cale liberă către turul doi al alegerilor prezidențiale.

sursa Facebook

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia