Să cădem de acord de la început asupra unui aspect!
Vrem, nu vrem, inevitabil avem contact cu administrația locală. Plătim taxe și impozite, avem nevoie de aprobări și autorizații, cerem lemn de foc pentru încălzirea locuinței, utilizăm domeniul public, ne schimbăm documentele, concesionăm spații de parcare și lista poate continua.
De aceea, orice modernizare și eficientizare a actului administrativ este atât în folosul cetățeanului, cât și al angajaților din acest domeniu.
Este vremea și la Săcele să gândim pro-activ și pentru viitor, dar și să luăm măsurile necesare ACUM pentru a aduce administrația publică din municipiu la nivelul așteptărilor săcelenilor.
Este un proces greu si de durata, dar care poate fi dus la bun sfarsit!
Vă invit să citiți propunerile mele din acest domeniu:
✅ Aplicație de tip Alertă Civică – pentru observarea, reclamarea în timp real și soluționarea rapidă a neregulilor din oraș.
✅ Nomenclatorul străzilor din Săcele cu informații despre fiecare în parte: zonă de impozitare, asfaltare, existența utilităților, a PUZ-urilor, etc
✅ Utilizarea aplicațiilor informatice pentru derularea întâlnirilor cu cetățenii, acolo unde este posibil.
✅ Implementarea de terminale automate de introducere si soluționare cereri administrative.
✅ Revizuirea circuitului intern al documentelor și digitalizarea acestuia, astfel încât un solicitant să poată urmări online unde se află cererea sa, în ce stadiu de rezolvare și în cât timp va obține aprobarea/avizul/autorizația.
✅ Facilitarea obținerii unor avize în regim online.
✅ Dezvoltarea programelor de audiență online.
✅ Achiziția de tehnologie care să permită lucrul de la distantă cu publicul.
✅ În functie de specificul postului, angajații din administrație să poată lucra 1-2 zile pe săptămână de acasă.
✅ Reorganizarea spațiului din instituții astfel încât zona de relații cu publicul să nu interfereze cu zonele de lucru.
✅ Modernizarea și reorganizarea spațiilor de lucru, astfel încât să existe o distanță de 1,5 m între birouri.
✅ Organizarea spațiului de lucru în asa fel încât într-o încăpere să nu lucreze mai mult de 3 persoane.
✅ Formalizarea schimbului de date între institutii, în format electronic și unificarea bazelor de date.
✅ Digitalizarea serviciilor publice, astfel încât, pe cât posibil, să elimine interacțiunea directă.
✅ Utilizarea semnăturii electronice și a corespondenței electronice în comunicarea cu cetățenii
✅ Implementarea unui sistem GIS – sistem de informaţii referite geografic care să deservească toate compartimentele administraţiei locale şi populaţia în timp real.
Pentru orice alte propuneri în acest domeniu, adresa de email [email protected] va stă la dispozitie!
Ciprian Sterpu – Consilier Local al PNL Săcele
Terenul pe care a fost amplasată benzinaria din Movilei este scos la vânzare
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.