Regula jocului se schimbă în privinţa gunoiului menajer, iar dezbaterea public de abia acum începe.
Se presupune că avem cu toţii un contract cu prestatorul de servicii de salubrizare din oraş, cel puţin aşa ar trebui conform legii. Indiferent dacă locuim la casa sau la bloc, indiferent dacă scoatem gunoiul la poartă sau îl depozitam la ghena de la colţul blocului, un contract trebuie să existe. Nu o spun eu, ci Legea 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităţilor.
Dar la Săcele, aici se rupe firul logic al corectitudinii sociale: unii cetăţeni au contract şi plătesc, alţii nu au şi nu plătesc. Ambele tabere au beneficii, cei ce plătesc scapa de gunoi şi au conştiinţa împăcată că-s parte a unei comunităţi ce respectă regulile jocului, ceilalţi se bucura că rămân cu nişte bani în buzunar. Ambele tabere critică preţul mare al gunoiului menajer, uneori şi serviciile deficitare. Şi acum începe dezbaterea!
Conform art. 30 din din Legea 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităţilor, alineat (3) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 15.000 lei nerespectarea de către autorităţile administraţiei publice locale a obligaţiei de a institui taxe speciale pentru utilizatorii care refuză încheierea contractelor de prestări servicii cu operatorii de salubrizare; alineat (5) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei refuzul utilizatorului de a încheia contracte de prestări servicii cu operatorul de salubrizare licenţiat în aria de delegare respectivă.
De fapt legea de mai sus spune două lucruri: (1) că tu, cetăţene din Săcele, nu ai voie să NU ai contract cu prestatorul de servicii şi (2) că tu, primarie din Săcele, trebuie să ai o taxă pentru cei ce nu au contracte dintr-un motiv sau altul.
Şi mergem mai departe cu explicaţiile: Taxa specială pentru gunoi va fi plătită DOAR de cei ce nu au contracte cu operatorul de salubrizare licenţiat, iar ce cei refuză un astfel de contract, vor fi şi amendaţi înainte să fie băgaţi la plata unei taxe.
Citeşte AICI! unde poti găsi telefoanele de urgenţă de la apă, gunoi sau curent electric
Cum va funcţiona sistemul? Pe hârtie simplu, principalul beneficiar fiind operatorul de salubrizare licenţiat, indiferent cine este sau va fi acesta. De ce? Pentru că acest operator îşi va încasa banii la timp: din contractele deja semnate cu săcelenii şi conform legii de la autorităţile administraţiei publice locale care au obligaţia să instituie taxe speciale, conform prevederilor alin. (1) lit. c), şi să deconteze lunar operatorilor, direct din bugetul local, contravaloarea prestaţiei efectuate la utilizatorii fără contract.
Nimeni nu vorbeşte deocamdată despre cuantumul acestei taxe şi despre calitatea serviciilor de salubrizare. Deoarece, ca orice taxă obligatorie în România, de multe ori o plăteşti şi nu prea primeşti nimic în schimb.
Săcelenii sunt aşteptaţi la dezbaterea publică, acolo unde îşi pot exprima părerea în acesta chestiune, pentru că, din păcate, de litera legii, aşa bună sau proastă cum este ea, nimeni nu poate fugi la infinit!
Editorial de Ciprian Sterpu
Detalii despre dezbatere aici!
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.
Si aia de ard gunoiul si polueaza mediul ce platesc sau mai bine zis Cand? m-am saturat de atata imputiciune sa stau sa miros gunoi menajer ars!
N-am citit și articolul de mai sus, dar de cei din Gârcini nu ne legăm? Cât să-i mai susțină ceilalți localnici? Punem legi pentru cei din Săcele, să le respecte și ei. Dacă nu, nici noi! De ce să fie ei favorizați pe banii celorlalți? Și cum acte n-au, nu vor să fie obligați să plătească, trebuiesc mutați cu forța. Așa se face și curățenie. Eu dacă îmi fac cocioabă în mijlocul drumului n-am voie, dar ei au avut! De ce eu n-am voie și ei au?!