La data de 16 martie 2021, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Săcele au depistat în trafic un bărbat, care a condus un autoturism pe strada Unirii din municipiul Săcele, județul Brașov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, în jurul orei 19.30, bărbatul ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi provocat avarii unui alt autovehicul, ulterior, în urma impactului fiind proiectat în gardul unui imobil, rezultând doar pagube materiale.
De asemenea, bărbatul ar fi plecat de la locul producerii evenimentului rutier, fiind depistat la scurt timp de către polițiști.
Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,84 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Totodată, la verificarea în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere.
În baza probatoriului administrat în cauză, conducătorul auto a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.
În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, dosar instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.
EXCLUSIV! PSD și UDMR pregătesc majorarea taxelor și a impozitelor locale la Săcele
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.