Asociația Barcasági Csángó Egyesület, adică Asociația meșteșugarilor ceangăi din Țara Bârsei prin finanțarea nerambursabilă acordată de Primăria Municipiului Săcele, cofinanțare de la Fundația Communitas și contribuție proprie, a realizat o serie de activități în comunitatea maghiară din Săcele sub denumirea de “Evenimente de artă populară pentru comunitate”.
Aceste evenimente au fost organizate pentru toate categoriile de vârstă, copii, tineri și adulți, pe parcursul a mai multor luni (în luna iunie, iulie, septembrie mai ales pentru copii și tineri, iar în octombrie pentru tineri și adulți). Locația evenimentelor a fost sediul Asociației Ceangăilor Bârsa și atelierul de creație și țesut al asociației, inagurat la începutul verii.
Atelierul de țesut din Turcheș, care aparține Izabelei Czimbor, este deja binecunoscut în Săcele, ba chiar și în împrejurime sau peste hotare. Mulți vizitatori au trecut pragul ei pentru a vedea războaiele de țesut în lucru, pentru a cumpăra sau comanda câte un mic cadou, dar au fost și nenumărați interesanți care erau dornici de a învăța tehnica artei populare de odinioară.
Astfel atelierul s-a dovedit a fi prea mic pentru cele cinci războaie ale Izabelei, pentru alte activități ne mai existând loc nicidecum. Prin urmare s-a născut ideea lărgirii și a dezvoltării cu scopul de a crea un atelier al meșteșugarilor populari.
Asociația și-a propus promovarea valorilor tradiționale, sprijinirea membrilor meșteșugari care doresc să-și creeze produse ancorate în tradiția strămoșilor, dar totuși în spiritul secolului XXI, dar și organizarea de activități, cursuri sau workshopuri pentru toate vârstele.
În luna octombrie a avut loc primul eveniment dedicat tinerilor și adulților, de mai multe zile cu prilejul căruia s-au adunat în primul rând acei meșteșugari și interesați de domeniul textil.
Au luat ființă piese de vestimentație fie cu elemente brodate, fie cu cele țesute bazate pe portul tradițional ceangăiesc ori preluând motive din ștergare sau țesături.
Din moment ce asociația are membrii meșteșugari pentru diverse activități, adică țesut, sculptori în lemne, pictori pe lemn sau ceramcă etc. s-a ivit organizarea unui nou workshop în ideea pregătirilor pentru sărbătorilor de Crăciun.
Astfel cu ocazia celei din urmă preocupări s-au executat podoabe de brad prin arta tradițională a croșetării, precum și cești pictate cu motive populare.
Deoarece locația mărită și nou amenajată permite mai multe genuri de creație, pot lucra laolaltă mai mulți meșteșugari, independent ori alcătuind un lanț al tradițiilor, ca de exemplu în cazul portului popular ori vestimentației bazate pe port, întrucât se pot combina diferite ipostaze ale artei textilei.
Membrii asociației doresc să stimuleze interesul pentru artizanatul și obiectele tradiționale autentic fie prin produsele executate de ei însăși, fie prin educația non-formală realizată în primul rând în atelier, dar după cerință și în școli ori târguri sau tabere cu caracter artizanal.
Prin aceste evenimente se va păstra și se va și transmite arta populară tradițională, aceste evenimente vor prilejui totodată și regândirea artei populare, adică aplicarea ei pe obiectele și vestimentația din zilele noastre folosite în viața zilnică, dar și în cea festivă.
Pe parcursul noilor workshopuri care vor fi organizate pe viitor, interesanții vor putea face cunoștință cu fiecare meșteșug în parte practicat de membrii asociației, iar activitățile se vor organiza în funcție de vârsta celor prezenți.
Astfel în atelier sunt așteptați atât cei mici, cât și cei mari dornici de a cunoaște tradițiile strămoșilor ori de a crea obiecte noi tocmai în baza acestor tradiții.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.