Home / Actual / Gabriel Andronache, deputat PNL: Drumurile județene protejate de distrugere cauzată de camioanele supraîncărcate

Gabriel Andronache, deputat PNL: Drumurile județene protejate de distrugere cauzată de camioanele supraîncărcate

Drumurile județene protejate de distrugere cauzată de camioanele supraîncărcate. Se permite monitorizarea dinamică a tonajului și a dimensiunilor camioanelor. Se măresc amenzile.

Camera Deputaților a aprobat în unanimitate inițiativa legislativă prin care se stabilesc noi limite de tonaj și de înălțime a camioanelor care circulă pe drumurile județene.

Se instituie categorii noi de contravenții, catalogate în contravenții minore și contravenții grave, contravenții foarte grave și limite mărite ale amenzilor care pot fi aplicate.

‘’Cea mai importantă modificare vizează reglementarea și admiterea dreptului administratorului drumului (de obicei Consiliile Județene) de a instala pe drumurile județene sisteme dinamice de măsurare a tonajului, la bordul autovehiculelor (pe lângă sistemele automate încastrate în asfalt) ceea ce simplifică foarte mult constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor, ceea ce va descurajara încărcărea excesivă a mijloacelor de transport marfă, încărcare ce constituie factorul predominant de deteriorare al rețelei de drumuri județene’’, spune Gabriel Andronache, deputat PNL Brașov

Prin lege se stabilește:

– “Controlul vehiculelor privind respectarea maselor maxime admise, totală și pe axe, prevăzute în anexele nr.2 și 3, se efectuează cu sisteme automate de cântărire amplasate pe rețeaua de drumuri sau cu echipamente de cântărire dinamică montate la bordul vehiculelor, de către personalul prevăzut la art. 612 lit.a), c) și e), potrivit competențelor legale.”

– “Sancţiunile contravenţionale pentru depăşirea maselor şi/sau dimensiunilor maxime admise se clasifică gradual, în funcţie de gravitatea contravenţiei, în contravenţii minore, grave şi foarte grave.

Sancţiunile respective se aplică după cum urmează:

– pentru depăşirea masei totale maxime admise sau depăşirea masei totale autorizate prin AST:

Contravenţii minore:

– până la 5%, inclusiv – de la 1.500 lei la 1.800 lei, dacă depăşirea se constată din documentele de transport.

La constatarea masei totale prin cântărire se aplica sanctiuni contraventionale dacă masa totală maxima admisa sau masa totala autorizată prin AST este depăşită cu:

Contravenţii grave:

– cu până la 10% inclusiv – de la 6.000 lei la 10.000 lei;

– cu mai mult de 10%, dar nu mai mult de 20% inclusiv – de la 10.000 lei la 12.000 lei.

Contravenţii foarte grave:

– cu mai mult de 20%. dar nu mai mult de 25% inclusiv – de la 12.000 lei la 15.000 lei;

– cu mai mult de 25% – de la 15.000 lei la 20.000 lei;

– pentru depăşirea maselor maxime admise pe axe sau depăşirea maselor pe axe autorizate prin AST:

La constatarea masei pe axe prin cântărire se aplică sancțiuni contravenționale dacă masa maximă admisă pe axe sau masa pe axe autorizată prin AST este depăşită cu:

– AXA SIMPLĂ:

Contravenţii minore:

– cu până la 5% inclusiv – de la 150 lei la 300 lei.

Contravenţii grave:

– cu mai mult de 5%, dar nu mai mult de 10% inclusiv – de la 300 lei la 900 lei;

– cu mai mult de 10%, dar nu mai mult de 20% inclusiv – de la 900 lei la 6.000 lei.

Contravenţii foarte grave:

– cu mai mult de 20%, dar nu mai mult de 30% inclusiv – de la 6.000 lei la 19.000 lei;

– cu mai mult de 30% – de la 20.000 lei la 25.000 lei;

– AXA DUBLĂ:

Contravenţii minore:

– cu până la 5% inclusiv – de la 240 lei la 1.200 lei.

Contravenţii grave:

– cu mai mult de 5%, dar nu mai mult de 10% inclusiv – de la 1.200 lei la 3.300 lei;

– cu mai mult de 10%, dar nu mai mult de 20% inclusiv – de la 3.300 lei la 10.000 lei.

Contravenţii foarte grave:

– cu mai mult de 20%, dar nu mai mult de 30% inclusiv – de la 10.000 lei la 18.000 lei;

– cu mai mult de 30% – de la 20.000 lei la 25.000 lei;

– AXA TRIPLĂ:

Contravenţii minore:

– cu până la 5% inclusiv – de la 210 lei la 1.000 lei.

Contravenţii grave:

– cu mai mult de 5% dar nu mai mult de 10% inclusiv – de la 1.000 lei la 4.500 lei;

– cu mai mult de 10%, dar nu mai mult de 20% inclusiv – de la 4.000 lei la 13.500 lei.

Contravenţii foarte grave:

– cu mai mult de 20% dar nu mai mult de 30% inclusiv – de la 13.500 lei la 25.000 lei;

– cu mai mult de 30% – de la 25.000 lei la 30.000 lei;

pentru depăşirea dimensiunilor maxime admise sau depăşirea dimensiunilor autorizate prin AST:

– LUNGIME:

La constatarea lungimii prin măsurare se aplică sanctâțiuni contravenționale dacă lungimea maximă admisă sau lungimea autorizată prin AST este depăşită cu:

Contravenţii minore:

– cu până la 5%, inclusiv – de la 150 lei la 250 lei.

Contravenţii grave:

– cu mai mult de 5%, dar nu mai mult de 10% inclusiv – de la 400 lei la 500 lei;

– cu mai mult de 10%, dar nu mai mult de 20% inclusiv – de la 800 lei la 1.000 lei.

Contravenţii foarte grave:

– cu mai mult de 20% – de la 8.000 lei la 10.000 lei;

– LĂȚIME:

La constatarea lăţimii prin măsurare se aplică sancțiuni contravenționale dacă lăţimea maximă admisă sau lăţimea autorizată prin AST este depăşită cu

Contravenţii minore:

– cu până la 5% inclusiv – de la 300 lei la 400 lei.

Contravenţii grave:

– cu mai mult de 5%, dar nu mai mult de 10% inclusiv – de la 400 lei la 600 lei;

– cu mai mult de 10%, dar nu mai mult de 20% inclusiv – de la 800 lei la 1.000 lei.

Contravenţii foarte grave:

– cu mai mult de 20% – de la 8.000 lei la 10.000 lei.

– ÎNĂLȚIME:

La constatarea înălţimii prin măsurare se aplică sancțiuni contravenționale dacă înălţimea maximă admisă sau înălţimea autorizată prin AST este depăşită cu:

Contravenţii minore:

– cu cel mult 1% inclusiv – de la 100 lei la 300 lei;

Contravenţii grave:

– cu mai mult de 1%, dar nu mai mult de 5% inclusiv – de la 300 lei la 500 lei;

– cu mai mult de 5%, dar nu mai mult de 10% inclusiv – de la 1.500 lei la 2.000 lei.

Contravenţii foarte grave:

– cu mai mult de 10%, dar nu mai mult de 20% inclusiv – de la 3.000 lei la 4.000 lei;

– cu mai mult de 20% – de la 8.000 lei la 10.000 lei.”

– “Următoarele fapte constituie contravenţii, dacă nu constituie infracţiune potrivit legii penale, şi se sancţionează după cum urmează:

– refuzul de a supune vehiculul verificării prin cântărire și/sau măsurare a dimensiunilor, refuzul de a însoți vehiculul personalului cu atribuții de control în vederea cântăririi și/sau măsurării dimensiunilor transportului, precum și refuzul de a prezenta personalului cu atribuții de control documentele privind transportul, cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei, aplicată conducătorului auto.”

– Prin hotărâri ale consiliilor județene și locale, se va aproba modul de organizare și desfășurare a activității organelor proprii de control privind mijloacele tehnico-administrative prevăzute de lege”.

Modificările legislative de mai sus au fost aduse Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu numărul 158 din data de 22 aprilie 1998, cu modificările și completările ulterioare, aprobată prin Legea nr. 82/1998.

Link către actul normativ modificator ce urmează să fie transmis Președintelui României pentru promulgare: https://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=19253

 

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia