Medicii de familie şi centrele de vaccinare au început să ridice tichetele valorice de 100 de lei, care urmează să fie distribuite persoanelor care, după data de 31 august şi-au finalizat schema de vaccinare (a doua doză Pfizer, Moderna sau Astra Zeneca sau doza Johnson&Johnson), spune bzb.ro
Mai exact, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Braşov, Claudia Bularca, a declarat că medicii de familie şi centrele de vaccinare au început să preia tichetele.
Practic, până luni, în jurul orei 11.00, au fost ridicate, în total, 938 de tichete valorice.
„Policlinica din Săcele a primit 188 de vouchere, Centrul Medical de Vest a ridicat 556 de vouchere, la Codlea au ajuns 156 de vouchere, iar trei medici de familie au ridicat, în total, 38 de vouchere. Până acum a existat o reticenţă în a ridica voucherele de către centrele de vaccinare sau medicii de familie”, a declarat Bularca.
Pe de altă parte, prefectul Braşovului, Cătălin Văsii, a precizat că ….
Citeste toata stirea pe bzb.ro
Old Europe Inn: Cum arată meniul zilei în cea mai nouă locație HORECA din municipiul Săcele
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.