În data de luni, 3 februarie 2020, la ora 15.00, în incinta Liceului Teoretic George Moroianu, se va deschide un cabinet stomatologic.
Investiția, deși privată, realizată prin fonduri europene (Programul StartUp Nation plus), vine să sprijine elevii liceului, profesorii și personalul nedidactic precum și întreaga comunitate săceleană.
Acest proiect este un model de colaborare și dezvoltare locală între mediul privat și autoritățile publice locale, în speță, Liceul Teoretic George Moroianu și Primăria Municipiului Săcele.
În fiecare zi de joi, elevii vor beneficia de consultații gratuite, precum și de campanii periodice de informare și educare în privința igienei orale. Cadrele didactice și nedidactice ale liceului, precum și toate cadrele medicale din Municipiul Săcele vor beneficia de o serie de facilități.
În cadrul cabinetului stomatologic își va desfășura activitatea o echipă de doi medici stomatologi și un medic specialist chirurg, astfel gama de servicii stomatologice oferită să fie completă. Inclusiv urgențele stomatologice de orice natură vor putea fi rezolvate în cadrul cabinetului.
La eveniment sunt așteptate cadre din conducerea liceului, primarul Mun. Săcele, reprezentanți ai Camerei de Comerț și Industrie (titularul proiectului de finanțare), ai Direcției de Sănătate Publică Brașov, ai Inspectoratului Școlar Județean Brașov, precum și ai Colegiului Medicilor Dentiști Brașov.
Totodată, în cadrul evenimentului se va oficia și o scurtă slujbă religioasă.
Arde la buzunar! Gunoi mai scump cu 20,87% pentru populație și cu 29,50% pentru agenții economici?
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.