Curtea de Conturi Braşov a descoperit nereguli în acordarea îndemnizaţiei către Ovidiu Găitan, fost director al RAGCPS Săcele. Astfel, în perioada 2010-2012, acesta a beneficiat de o îndemnizaţie în cuantum mai mare decât o permitea legislaţia în vigoare.
La aceasta concluzie s-a ajuns în urma examinării documentelor fînanciar contabile, respectiv a statelor de plata întocmite de RAGCPS Săcele şi analizate de Curtea de Conturi din Braşov.
Conform unei adrese din 2014 a UATM Săcele (Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Săcele), nivelul îndemnizatiei viceprimarului municipiului Săcele a fost în anii 2010 si 2011, mai mic decât salariul brut acordat directorului regiei fiind astfel încălcate, conform concluziilor Curţii de Conturi, atât OG nr. 119/1999, cât şi OUG 79/2008.
Sau mai simplu spus, directorul regiei a încasat un salariu mai mare decât viceprimarul oraşului Săcele, lucru interzis de lege.
Conform declaraţiilor reprezentanţilor regiei, Găitan Ovidiu, fostul director al RAGCPS Săcele, a fost numit în funcţia de director al regiei începând cu 1 august 2009 printr-o hotărâre a Consiliului de Administratie a RAGCPS Săcele, fiind angajat în baza unui contract îndividual de muncă şi nu a unui contract de mandat.
Mai mult decât atât, aceeaşi OUG 79/2008 (Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului) precizează că
remuneraţia lunară este unica formă de recompensare în bani a activităţii şi nu se pot acorda alte beneficii de orice formă, fostul director beneficiind de sporuri salariale de vechime şi de îndemnizaţie de conducere.
RAGCPS Săcele a contestat aceasta concluzie, Curtea de Conturi Braşov considerând că regia din
Săcele nu a depus alte documente suplimentare care să îi sustină punctul de vedere.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.
Chiar daca am intarziat cu dreptul la replica ma consider dator sa lamuresc cateva aspecte din articol.
Referitor la controlul Curtii de Conturi din februarie 2014 si care s-a intins pe 3 ani in spate, unele masuri stabilite de aceasta sunt contestate in instanta, inclusiv problema salariului ditectorului, care la momentul numirii in functie 01.08.2009 era mai mic decat al viceprimarului. Ulterior salariul acestuia a fost diminuat fara ca eu sau CA sa fi fost instiintati de aceasta. In plus contractul de mandat presupune anumite obiective de performanta pe care eu in calitate de director si presedinte al CA, nu putem sa mi le stabilesc singur. Este o controversa legislativa si oricum ar fi, ma voi supune deciziei instantei, in sensul returnarii sau nu a unor eventuale sume de bani.
O sugestie redactiei.
Asa cum eu imi asum cele sus mentionate, cel care a scris articolul trebuie sa isi asume acestea, prin publicarea numelui sau. Deasemenea nu am gasit o adresa a redactiei cu care as putea sa intru in contact. Nu credeti ca in felul acesta mergem pe o strada cu sens unic ?