Ideea de acordare a unui ajutor mamelor eroine nu a ajuns lege, însă provoacă efecte acum, la început de 2018 și la Săcele.
Un zvon nefondat le face pe multe mame a cel puțin 3 copii să stea la coadă la Poșta pentru a trimite cereri către Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale.
Deși nu există nicio lege în vigoare în România care să prevadă vreun astfel de ajutor, mamele sufocă autoritățile locale cu întrebări fără sens, despre un drept ce nu există! Cum spunea o astfel de mamă la o coadă la Oficiul Poștal Nr. 1 din Cernatu: “Încercarea moarte n-are”
Dar nici sorți de izbândă, adăugăm noi!
De altfel, pe pagina oficiala a Agentiei Judetene de Plati si Inspectie Sociala nu exista nici un formular cu acest subiect.(foto dreapta)
De menționat că in 2016, legea privind acordarea unui ajutor mamelor eroine a trecut de prima cameră decizională, Senatul, dar urma să fie discutată și în diversele comisii de la nivelul Camerei Deputaților.
Între timp, inițiatorul legii, deputatul PSD Ninel Peia, nu mai este parlamentar și nici legea nu a mai ajuns să intre în vigoare.
În forma propusă spre aprobare, legea prevedea acordarea unei indemnizații echivalente a 30% din salariul mediu net pe economie pentru femeile care au născut trei copii, 40% din salariul mediu net pe economie pentru mamelor care au născut patru copii și 50% din salariul mediu net pe economie pentru cele cu cinci sau mai mulți copii, alături de titulatura de „mamă eroină”.
Priorităţile săcelenilor: Procente fabuloase în sondaj şi multe păreri interesante
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.