Unul dintre proiectele de investiții importante pentru municipiul Săcele, care se va derula anul viitor, este cel care referitor la mondernizarea și extinderea rețelelor de apă potabilă din cartierele Baciu și Turcheș.
Pentru acest lucru Primăria a realizat toată documentația necesară (studii de fezabilitate, documentații de avizare, studii de teren etc) și a depus acest proiect spre aprobarea Programului Național de Dezvoltare Locală – PNDL.
„Proiectul a fost vizat și așteptăm să semnăm contractul pentru ca la începutul anului să putem să începem lucrările propriu-zise.
Investiția se referă la reabilitarea și extinderea rețelelor de alimentare cu apă pe străzile b-dul Brașovului – tronson Morii-Canalului, Morii (parțial), Bârsei, Godri Janos, Cloșca (parțial), Vulturului (parțial) și Canalului (parțial).
Este o investiție extrem de necesară, deoarece în acea zonă rețeaua de apă are o vechime de cel puțin 30- 40 de ani”,
Virgil Popa, primarul municipiului Săcele.
Valoarea totală a investiției este de aproximativ 4 milioane de lei (inclusiv TVA). Mai precis, 4.011.330 de lei, din care aproximativ 3,85 milioane de lei (3.868.498 lei) sunt de la bugetul de stat, iar aproximativ 150.000 de lei (142.832 de lei) de la bugetul local. Durata de realizare a investiției este de 24 de luni.
Citește și despre: eMAG și Posta Romană colaborează și la Săcele
De asemenea, municipalitatea din Săcele își propune ca după terminarea acestor lucrări să modernizeze B-dul Brașovului, între zona Dârste-Pod și zona Turcheș, inclusiv prin coborârea rețelelor în subteran.
Aceasta modernizare a arterei care traversează municipiul de la un capat la altul se va face în etape, iar in 2018, după cum afirmă Virgil Popa: “Sperăm să facem și tronsonul Turcheș – Cernatului și până în 2020 să fie încheiată reabilitatea de la un capăt la celălalt”
Una caldă și una rece din wekeend-ul fotbalistic
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.