Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov a trimis o informare către toate primăriile din județ referitoare la măsurile de prevenire ale incendiilor în perioada pascală.
În ultima perioadă au avut loc mai multe incendii la lăcașurile de cult (satul Aluniș, comuna Colți-Buzău, Sânmărghita-Mureș, Moreni-Neamț). Pentru evitarea unor situații de urgență care să pună în pericol siguranța populației, a avutului public și privat și pentru protecția mediului este necesară respectarea mai multor măsuri de prevenție.
Dintre acestea cele mai importante se referă la:
– evitarea desfășurării slujbelor în interiorul unor biserici în curs de restaurare
– interzicerea desfășurării slujbelor în biserici în care sunt amplasate schele
– menținerea ușilor de evacuare în poziție deschisă, îndepărtarea mochetelor și mobilierului din zona centrală a bisericii
– instruirea, de către preoți, a participanțiilor la slujbe asupra necesității păstrării calmului și evacuării în ordine în cazul unui incendiu, cu stingerea imediată a lumânărilor și utilizarea lanternelor din telefoanele mobile
– instruirea, de către preoți, a participanților la slujbe privind modul de folosire al lumânărilor
– parcarea autovehiculelor astfel încât să nu blocheze accesul autospecialelor pompierilor
– control riguros după terminarea slujbelor pentru înlăturarea oricărei surse de inițiere a unui incendiu
↓ Citește mai jos și despre o decizie ce afectează familiile cu copii de până la 3 ani ↓
S-a promulgat! Copiii minori până la 3 ani exceptați de la plata cheltuielilor de întreţinere
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.