ISU Brașov – prezentare de tehnică și exerciții demonstrative în data de 29 februarie, la Săcele.
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) ”Țara Bârsei” Brașov vor organiza un eveniment cu ocazia Zilei Proiecției Civile, la Săcele în data de 29 februarie între orele 13.30 – 16.00.
Vor fi prezentate 4 autospeciale cu gabarit și tonaj redus și vor avea loc exerciții demonstrative ale reprezentanților ISU Brașov în colaborare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din cadrul administrației săcelene.
Acestea vor avea loc pe platoul din fața Primăriei și pe str. Mihai Eminescu, care va fi închisă circulației autoturismelor în acest interval orar.
În România, protecţia civilă a luat fiinţă prin Decretul regal din 28 februarie 1933, acesta devenind Ziua Proiecției Civile.
foto cover cu caracter informativ
Urmărire ca-n filme la care au participat şi poliţiştii săceleni
Rezumatul ultimilor 4 ani în transportul comun săcelean: “Sarsanale, mirosuri, lipsă de respect”
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.