Home / Actual / Job de inspector disponibil la Primăria Municipiului Săcele

Job de inspector disponibil la Primăria Municipiului Săcele

Primăria Municipiului Săcele cu sediul în Săcele, judeţul Braşov, str. Piaţa Libertătii nr.17, organizează concurs în vederea ocupării funcţiei contractuale de execuţie vacantă din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Săcele, după cum urmează :

CABINETUL PRIMARULUI:   

1) Inspector    I   – 1 post

a) Condiţii generale de participare:

  •  are cetăţenia română şi domiciliul în România,
  •  cunoaște limba română, scris si vorbit;
  • are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  • are capacitate deplină de exerciţiu;
  • are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează;
  • nu a fost condamnat/a definitiv pentru săvârsirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârsite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea,
  • nu a fost destituit/ă dintr-o funcţie publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani dovedit, dacă este cazul,
  • nu a desfăşurat activitate de poliţie politică, astfel cum este definită prin lege.

b) Criterii specifice:

  • studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul tehnic
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei minim 5 ani;

         Examenul/Concursul  constă în următoarele etape:

  • selecţia dosarelor;
  • proba scrisa se va susţine în data 08.05.2019  la  ora 10:00 la sediul Primăriei Municipiului Săcele;
  • interviul se va susţine în data de 10.05.2019 la ora 12:00 la sediul Primăriei Municipiului Săcele;

Conform prevederilor art.6 alin.1 din Hotărârea nr.286/2012, pentru înscrierea la examen/concurs candidaţii vor prezenta un dosar care va conţine următoarele documente:

  • cererea de înscriere la concurs adresată conducatorului instituţiei publice;
  • copia actului de identitate  sau orice alt act care atestă identitatea, porivit legii, după caz;
  • copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor sau ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice;
  • copia carnetului de muncă, conform cu originalul sau după caz, o adeverinţă care să ateste vechimea în muncă şi,/sau specialitatea studiilor;
  • cazierul judiciar  sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil  cu funcţia pentru care candidează;
  • adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate (adeverinţă trebuie să conţină în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii;
  • curriculum vitae.

            Copiile actelor din dosarul de participare se prezintă însoţite de documentele originale care se certifică pentru conformitate de către secretarul comisiei sau în copii legalizate.

            Dosarele  de înscriere se  pot depune în termen de 10 zile lucrătoare de la publicarea anunţului, la secretariatul comisiei de concurs din cadrul Primăriei Municipiului Săcele.

            Relaţii suplimentare cu privire la bibliografia stabilită pentru concurs se poate obţine de la Compartimentul Resurse Umane.

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia