La data de 5 mai, în jurul orei 08.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Săcele au depistat în trafic, pe str. Zizinului, din mun. Săcele, jud. Brașov, un bărbat în vârstă de 43 ani, care a condus un autoturism în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.
La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 0,48 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor.
Tot la data de 5 mai 2019, în jurul orelor 20.10, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Săcele au depistat în trafic, pe str. Ștefan cel Mare, din mun. Săcele, jud. Brașov, un bărbat în vârstă de 48 ani, care a condus un autovehicul în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.
La testarea din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost de 0,56 mg/l alcool pur. Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor.
Din nou restricții de circulație la Săcele cauzate de lucrările de extindere a canalizării
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.