La data de 07 martie 2022, în jurul orei 18.35, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Săcele au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 66 ani, care conducea un autovehicul pe strada Ady Endre din municipiul Săcele, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.
La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,59 mg/l alcool pur.
Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.
2 joburi de inspector sunt disponibile în cadrul Biroului Investiții din cadrul Primăriei Săcele
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.