Asociația Cultural-Sportivă „Izvorul” din Săcele a organizat joi, 15 decembrie a.c., un eveniment cultural deosebit ce a constat în lansarea monografiei asociației, cu titlul „Asociația Cultural-Sportivă „Izvorul” Săcele. Un veac de propășire prin cultură și sport a comunității locale”.
Evenimentul acesta a încheiat șirul unor evenimente asemănătoare organizate de săceleni pentru aniversarea a 100 de ani de existență a asociației lor, care au constat în lansarea unui volum de versuri ale cărturarului Victor Tudoran, fost președinte al asociației în perioada interbelică și părintele presei scrise săcelene, un simpozion cu tema „Asociația Izvorul la centenar – Istorie și cultură săceleană în presă”, un cros pentru elevii școlilor gimnaziale din oraș și Balul Centenarului Izvorului, la care au fost invitați toți membrii asociației și prietenii acesteia.
Lucrarea lansată joi aparține lui Horia Bârsan, membru al asociației, și ea a fost dedicată generațiilor succesive de izvorani care s-au implicat „cu suflet mare și muncă multă în activitățile asociației, dovedind că pentru ei contribuția socială benevolă, munca pentru propășirea comunității și dăruirea sufletească în tot ce fac a fost și rămâne un mod de a fi”.
Lansarea monografiei a fost însoțită de două expoziții de excepție, în care cei prezenți au putut admira lucrările artistului plastic săcelean Nicușor Mîțu Coșca, precum și obiecte de tezaur local originale culese de Ștefan Lupu, săceleanul declarat de curând „tezaur uman viu” pentru contribuția deosebită la păstrarea și punerea în valoare a patrimoniului material local.
Evenimentul a fost moderat de prof. Radu Colț și a cuprins mai multe părți. Mai întâi, Adrian Robu, președintele Asociației „Izvorul”, a avut o alocuțiune în care a salutat prezența oaspeților la manifestarea din acea seară și a trecut în revistă activitățile desfășurate de asociație pentru a marca centenarul său. Apoi, prof. Radu Colț a avut o intervenție pe tema ONG-urilor, din categoria cărora face parte și „Izvorul”, rolul acestora într-o societate liberă și pericolele prin care pot trece ele în societățile ileberale.
Prof. Nicolae Munteanu, invitat de onoare al serii, a prezentat câteva puncte de vedere asupra lucrării ce se lansa, evidențiind unele dintre trăsăturile sale în ce privește compoziția, documentarea, stilul.
Momentul următor a constat în lectura unui material pe care dl prof. univ. Ioan Vlad, un alt invitat de onoare, care, din păcate, nu a reușit să ajungă la eveniment, l-a încredințat spre lectură dlui prof. Colț.
Este vorba despre o recenzie amănunțită a monografiei, în care sunt prezentate părțile sale importante, astfel încât viitorul cititor să devină interesat de lectura în întregime a lucrării.
Următorul la cuvânt a fost autorul monografiei, care a insistat asupra câtorva elemente pe care le consideră importante și care ar putea fi trecute cu vederea la o primă lectură: mesajul lucrării, rolul social al asociației de-a lungul timpului, faptul că asociația a fost mereu capabilă să se transforme și să evolueze.
În continuare, dl prof. Dorel Cerbu a făcut o prezentare a artistului plastic Nicușor Mîțu Coșca, cu expoziții foarte apreciate în țară și străinătate, iar acesta din urmă a împărtășit auditoriului câteva idei despre creație și și-a prezentat operele expuse.
Cel de al doilea artist care a expus cu acest prilej a fost dl Ștefan Lupu, care în expozeul său a vorbit despre importanța păstrării tradițiilor și patrimoniului cultural săcelean și ce trebuie făcut pentru aceasta.
Au urmat două momente emoționante, în care dl Horia Bârsan a fost răsplătit pentru munca depusă în elaborarea acestei lucrări și în asociație, pe de o parte de Despărțământul ASTRA „Frații Popeea” din Săcele și pe de altă parte de comitetul director al „Izvorului” cu cărți și multe aprecieri laudative.
Nu au lipsit cuvenitele mulțumiri pe care președintele asociației le-a adresat tuturor celor care au sprijinit asociația de-a lungul timpului și mai ales în acest an jubiliar, prin implicare în organizarea manifestărilor sau prin sponsorizări.
Încheierea evenimentului a fost deosebot de frumoasă și emoționantă și a constat într-un grupaj de colinde tradiționale românești, interpretate cu măiestrie de Ansamblul „Zestrea Săceleană”, încheiate cu o frumoasă urare de „La mulți ani!” În interpretarea aceluiași ansamblu.
La invitația Asociației „Izvorul”, la eveniment au participat numeroși săceleni și oaspeți din Brașov și București, intelectuali de marcă, reprezentanți ai celorlalte asociații culturale săcelene, ai administrației locale și instituțiilor săcelene, preoți și cadre didactice.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.