Lidl anunță inaugurarea unui nou magazin în Săcele joi, pe data de 30 septembrie. Acesta este situat pe Strada Câmpului, Nr. 97 și dispune de stație de încărcare pentru automobilele electrice.
Investiția în magazinul de la Săcele se ridică la aproximativ 2 milioane de euro.
Orarul de funcționare va fi între 7:30 și 22:00, de luni până sâmbătă, iar duminică, între 8:00 și 20:00.
Noul magazin Lidl din Săcele dispune de soluții și tehnologii moderne, care asigură standarde înalte de eficiență energetică.
Printre acestea se numără sistemul de iluminat LED, cu senzor de prezență și sistemele de recuperare a căldurii integrate în instalațiile de climatizare, ori stația de încărcare pentru automobile electrice.
Accesul principal în/din drumul național DN1A (str. Câmpului) se realizează din intersecția giratorie prin aleea principală cu lățimea parții carosabile de 6 m, numai pentru intrare, iar ieșirea de la magazinul LIDL se realizează prin str. Agronomiei, numai pentru relații de dreapta, relația de stânga fiind posibilă a se efectua în girație.
Accesul secundar necesar pentru aprovizionare se realizează tot prin strada Agronomiei, strada existentă se va moderniza, aceasta fiind racordată la drumul național prin racordare circulară cu raze de 12 m, numai pentru relația de dreapta.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.
Alarmă medicală la o școală din Săcele! Un elev este suspect de COVID-19
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.