Ministerul Finanţelor a lansat o platformă în care cele aproximativ 13.700 de instituţii publice vor trebui să încarce informaţii despre cheltuielile şi veniturile pe care le au, măsura urmând a fi extinsă şi pentru companiile de stat şi regiile autonome.
Creşterea transparenţei şi a eficienţei banilor publici reprezintă obiective prioritare ale Ministerului Finanţelor. Prin lansarea acestei platforme obţinem atât transparenţă în domeniul bugetar, cât şi eficienţă, prin îmbunătăţirea managementului resurselor bugetare şi prin introducerea unor instrumente de verificare şi control bugetar complet, automatizat. Practic toate instituţiile din România vor trebui să încarce pe această platformă informaţii despre cheltuielile şi veniturile pe care le au. – a declarat ministrul Anca Dragu la lansarea proiectului ”Transparenţă bugetară”.
Ministrul de Finanțe a spus că vor fi două etape ale creşterii transparenţei bugetare, respectiv cea lansată vineri, prin care toţi vor avea acces la informaţii privind veniturile, chetuielile şi execuţia bugetară pentru aproximativ 13.700 de entităţi publice din România.
”O etapă ulterioară pe care o vom lansa în circa 2 luni extinde acest proces, în sensul că publicul va avea acces şi la informaţii de natura numărului şi structura instituţiilor publice, rapoarte agregate, bugetul, rapoarte financiar-contabile, precum şi alte informaţii agregate”, a adăugat ministrul de Finanţe.
Platforma http://www.transparenta-bugetara.gov.ro/ este un instrument ce permite monitorizarea execuţiei bugetare a peste 13.700 de instituţii publice.
Citeste aici despre un frumos proiect sacelean
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.