La sfârșitul săptămânii trecute, Consiliul Local a aprobat documentația tehnică DALI și indicatorii tehnico-economici privind obiectivul de investiție “Modernizare demisol Policlinica Municipiului Săcele”, spune un comunicat al administrației de la Săcele.
Prin acest proiect se va reamenaja spatiul aflat la demisolul Policlinicii Municipiului Săcele si va extinde tipurile de servicii medicale cu cele de tipul balneo-fizio-kinetoterapie, stație de dializă, imagistica computerizata (R.M.N, mamograf) si alte activități medicale de recuperare.
Totodată, spune comunicatul Primăriei, în cadrul acestei investiții se va realiza și un lift care va asigura accesul persoanelor cu dizabilități în toată clădirea.
Valoarea acestei investiții va fi de aproximativ 4.000.000 lei, cea mai mare parte a dotărilor fiind asigurată de Ministerul Sănătății.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.