Home / Actual / Municipiul Brașov a intrat de azi-noapte în scenariul roșu. Ce masuri se iau acolo?

Municipiul Brașov a intrat de azi-noapte în scenariul roșu. Ce masuri se iau acolo?

Potrivit ultimei hotărâri a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Brașov, accesul la restaurante, cafenele, bazine de înot, evenimente private ( nunți, botezuri, mese festive), cinematografe, spectacole, concerte, competiții sportive, cursuri de instruire și conferințe se va face doar pe baza certificatului verde.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Brașov a adoptat astăzi Hotărârea nr. 178/2021, privind constatarea incidenței cumulate a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în unitățile administrativ-teritoriale Brașov și Codlea, care prevede următoarele:

Art.1  Se constată, la data de  29.09.2021, că la nivelul unității  administrativ-teritoriale Brașov incidența cumulată a cazurilor de infectare cu virusul SARS-COV-2 a crescut la valoarea de 3.52/1000 de locuitori.

Art.2  Se constată, la data de  29.09.2021, că la nivelul unității administrativ-teritoriale Codlea incidența cumulată a cazurilor de infectare cu virusul SARS-COV-2 a crescut la valoarea de 2.01/1000 de locuitori.

Art.3  Începând cu data de 30.09.2021, ora 0:00,  în unitățile administrativ-teritoriale Brașov și Codlea se vor aplica, pentru o perioadă de 14 zile, măsurile prevăzute în H.G. nr. 932 din  09.09.2021, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 septembrie 2021,  precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, modificată și completată prin H.G. nr. 990/17.09.2021 și prin H.G. nr. 1015 din 23.09.2021, corespunzătoare ratei de incidență, pentru fiecare din cele două unități administrativ-teritoriale.

Art.4 În condițiile în care nu se constată o creștere substanțială a incidenței cumulate a cazurilor de COVID-19 la nivelul unităților administrativ-teritoriale Brașov și Codlea și, implicit, încadrarea acestor unități administrativ-teritoriale în alte limite de incidență, prezenta hotărâre urmează a fi reevaluată, la finalul perioadei menționate la art 3.

Art.5 Comitetele Locale pentru Situații de Urgență din unitățile administrativ-teritoriale Brașov și Codlea vor proceda cu celeritate la informarea persoanelor fizice/juridice, autorităților și instituților publice cu privire la măsurile dispuse pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, atât prin mass-media, cât și prin afișaj în locuri publice.

► Hotărârea nr. 178/29.09.2021 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Brașov este disponibilă aici:

https://bv.prefectura.mai.gov.ro/wp-content/uploads/sites/27/2021/09/Hot.-178.pdf

Începând cu data de 30.09.2021, ora 0:00,  pe teritoriul municipiului Brașov se aplică următoarele restricții:

– purtarea măștii devine obligatorie pe o rază de 50 de metri în jurul unităţilor de învăţământ, pentru persoanele care staţionează în acest perimetru;

– purtarea măștii devine obligatorie pe o rază de 25 de metri în jurul unor spații publice, cum ar fi piețe, spații comerciale, unități spitalicești (fără a se limita la acestea);

– restaurante, cafenele și terasele au activitate permisă între orele 05:00-02:00, până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului. Accesul se face doar în baza unui Certificat verde COVID, test PCR, nu mai vechi de 72 de ore sau test antigen nu mai vechi de 24 de ore;

– activități recreative și sportive în aer liber se pot desfășura în grupuri de maxim10 persoane;

– bazinele de înot și piscinele interioare funcționează la maxim 50% din capacitatea maximă a spaţiului. Accesul se face doar în baza unui Certificat verde COVID, test PCR, nu mai vechi de 72 de ore sau test antigen nu mai vechi de 24 de ore;

– La evenimentele private, nunți, botezuri, mese festive, care se desfășoară în interior, pot participa maxim 200 de persoane, cu condiția asigurări unei suprafațe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană. Accesul se face doar în baza unui Certificat verde COVID, test PCR, nu mai vechi de 72 de ore sau test antigen nu mai vechi de 24 de ore;

– Accesul la evenimentele în spații închise, cinematografe, spectacole, concerte este permis până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu condiția purtării măștii de protecție. Accesul se face doar în baza unui Certificat verde COVID, test PCR, nu mai vechi de 72 de ore sau test antigen nu mai vechi de 24 de ore;

– Accesul la evenimente în aer liber, spectacole, concerte, festivaluri, etc. este permis pentru

maxim 1000 de spectatori, cu condiția purtării măștii de protecție și asigurării unei suprafețe de minim 4 mp pentru fiecare persoană. Accesul se face doar în baza unui Certificat verde COVID, test PCR, nu mai vechi de 72 de ore sau test antigen nu mai vechi de 24 de ore;

– accesul spectatorilor la competițiile sportive în spaţii închise sau deschise este permis pentru un număr maxim de 30% din capacitatea maximă a spațiului, cu păstrarea unei distanțe de minimum 1 metru între persoane și purtarea măștii de protecție. Accesul se face doar în baza unui Certificat verde COVID, test PCR, nu mai vechi de 72 de ore sau test antigen nu mai vechi de 24 de ore;

– participarea la cursuri de instruire, workshop-uri, conferințe este permis, la interior, pentru maxim 150 de persoane, iar la exterior pentru  maxim 200 de persoane, cu condiția asigurării unei suprafațe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, purtarea măștii de protecție și cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite prin ordinul ministrului sănătății. De asemenea, accesul se face doar în baza unui Certificat verde COVID, test PCR, nu mai vechi de 72 de ore sau test antigen nu mai vechi de 24 de ore;

– activitatea în baruri, cluburi și discoteci este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5:00 – 2:00

– activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spații închise este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5:00 – 24:00

– organizarea de mitinguri și demonstrații este permisă cu un număr de participanți de maximum 100 de persoane

– activitatea cu publicul la jocurile de noroc este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului

Extras din H.G. nr. 932 din 9 septembrie 2021, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 septembrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia  pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificarile si completarile ulterioare, privind principalele măsuri în situația în care incidenţa cumulată la 14 zile în localitate este mai mare de 3/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori, este disponibil aici: https://bv.prefectura.mai.gov.ro/wpcontent/uploads/sites/27/2021/09/masuri-incidenta-3-6.pdf

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Le-ați văzut? 2 adolescente din Săcele au dispărut de acasă și sunt căutate de familie și autorități

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia