Guvernul României a aprobat pe data de 16 iunie 2016 stema municipiului Săcele, prin HG nr 435/2016 semnată de primul ministru Dacian Cioloș și de către ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice Vasile Dîncu.
Stema municipiului Săcele, se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite,tăiat şi despicat.
În partea superioară, în dreapta, în câmp albastru, se află o stâncă de argint cu trei creste pe care se regăsesc trei brazi verzi.
În partea superioară, în stânga, în câmp roşu, se află patru stele de aur, având fiecare câte şase colţuri.
În vârful scutului, în câmp verde, se află o poartă mocănească de aur, terminată cu două acoperişuri suprapuse, cu patru ape, acoperită cu şindrilă. Partea de sus a porţii, numită păsărar, este lucrată cu motive specifice zonei. Poarta este susţinută de două contrafise arcuite.
Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu cinci turnuri crenelate.
Semnificaţiile elementelor însumate
Brazii şi stânca simbolizează zona muntoasă şi bogăţia silvică a zonei.
Cele patru stele simbolizează focurile de alarmă. Locuitorii din Săcele, fiind locuitori ai Cetăţii Bran, trebuiau să semnalizeze astfel primejdiile, tradiţie care s-a păstrat peste secole. Numărul stelelor indică cele patru sate componente ale localităţii.
Poarta mocănească face trimitere la comunitatea de mocani din zona Braşov-Săcele, care au practicat transhumanţa cu turme imense de oi încă din cele mai vechi timpuri, fiind un simbol etern al acestei străvechi ocupaţii.
Coroana murală cu cinci turnuri crenelate semnifică faptul că localitatea are rangul de municipiu.
Săceleanul Răzvan Mogodeanu-Moldovan, rezultate bune la Rafting Euro Cup
Primăria Municipiului Săcele angajează referent licitaţii si achiziţii publice
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.