Senatorul PSD Virginel Iordache a cerut să fie dus la București cu elicopterul SMURD de la spitalul județean Suceava, unde fusese diagnosticat cu enterovirus, deoarece “nu a avut încredere” în diagnosticul medicilor suceveni, scrie Obiectiv de Suceava .
Potrivit sursei citate, la București a primit același diagnostic.
Ziarul sucevean scrie, sub titlul “Habar n-aveți ce mișto e să fii senator! Când te strici la burtă, în loc să bei ceai, te plimbi cu elicopterul SMURD”, că Virginel Iordache “nu a ținut cont de recomandările medicilor suceveni, ba mai mult, le-ar fi vorbit urât și ar fi menționat în repetate rânduri că el nu va fi tratat aici, în provincie”.
Ajuns cu elicopterul SMURD la Institutul Național de Boli Infecțioase “Matei Balș“, a primit același diagnostic, “de virus aerogen, prezentând o formă foarte ușoară”.
“În concluzie, senatorul PSD a fost transferat cu un elicopter SMURD, către un spital bucureștean pentru o durere de cap și un episod de diaree”, arată Obiectiv de Suceava, care notează că medicul Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), a contactat redacția pentru a preciza că nu el personal a autorizat deplasarea elicopterului SMURD la Suceava și că solicitarea a venit de la medicii Spitalului Județean Suceava.
Senatorul Virginel Iordache nu a putut fi contactat de reporterii “Obiectiv” pentru un punct de vedere, deși a fost apelat de mai multe ori.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.