În condițiile în care jumătate dintre tinerii români declară că vor să plece din țară și mulți s-au mutat deja în străinătate, unele primării caută soluții ca să reducă exodul.
Totul pentru a menține în comunitate o medie de vârsta scăzută și o populație activă.
Primăriile din țară le acordă gratuit teren pentru casă celor care au până în 35 de ani și vor să se întoarcă. În anumite cazuri, pot primi și proiectul pentru nouă locuință.
În acest fel, în funcție de dimensiunile viitoarei locuințe, cheltuielile pentru construcție scad și cu până la 20.000 de euro.
Niciun teren acordat la Săcele
Nu și la Săcele, aici unde nici în ultimii 5 ani, administrația locală nu a acordat nici un metru patrat de teren pe baza Legii 15/2003.
De fapt, este o stare de fapt pe termen lung, pentru ca de peste 20 de ani, în Săcele nu s-a dat 1 mp pe baza acestei legi, pentru că “primăria nu mai are teren”. Şi asta cu toate că municipiul Săcele, ca întindere, este cea de-a treia unitate administrativ teritorială din România.
Iată ce spune aceasta lege în rezumat:
Prezenta lege reglementeaza regimul atribuirii, la cerere, tinerilor cu varsta cuprinsa intre 18 si 35 de ani a unei suprafete de teren, din terenurile aflate in domeniul privat al unitatilor administrativ-teritoriale, pentru construirea unei locuinte proprietate personala.
Atribuirea terenului se face in folosinta gratuita pe durata existentei locuintei proprietate personala, in limita suprafetelor disponibile, prin hotarare a consiliului local al comunei, orasului, municipiului sau sectorului municipiului Bucuresti in care este situat terenul.
Atribuirea terenurilor se face in ordinea de prioritate stabilita pe baza unor criterii aprobate prin hotarare a consilului local.
Suprafetele de teren care pot fi atribuite tinerilor pentru construirea unei locuinte proprietate personala, potrivit prevederilor art. 1, vor fi cuprinse intre 150 m2 si 300 m2 in municipii si sectoarele municipiului Bucuresti, intre 250 m2 si 400 m2 in orase si intre 250 m2 si 1.000 m2 in comune si satele apartinatoare unitatilor administrativ-teritoriale.
Cum poți face să beneficiezi de acest teren?
În primul rând trebuie să faceți o solicitare scrisă către Primăria Municipiului Săcele în temeiul Legii 15 / 2003 și să așteptați termenul legal pentru a primi un răspuns la aceasta.
La cerere se anexează o copie de pe certificatul de naştere, o copie de pe cartea de identitate, o declaraţie a solicitantului, pe propria răspundere, în care se menţionează că nu deţine sau nu a deţinut în proprietate o locuinţă ori un teren destinat construirii unei locuinţe.
De menționat faptul că o declaraţie similară se depune şi la data rezolvării cererii.
CLICK AICI! Formular solicitare acordare teren gratuit pentru tinerii sub 35 ani
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.