Un săcelean prezent la 2 evenimente distincte petrecute în aceeași sală din Municipiul Săcele depune sub anonimat o mărturie sumbră a felului în care pesediștii aflați la putere abordeaza după bunul plac situațiile.
Vă redăm mai jos mărturia acestuia:
La conferința lui Cioroianu s-a înghețat de frig în sala, cred că erau maxim 14-15 grade. Am stat cu hăinile grose pe noi, cu geci și șaluri. Chiar și invitatul principal dl. Adrian Cioroianu nu și-a dat nicio clipă jos de pe el un palton gros. Mi-a fost rușine de noi, căci eram gazde. Cum să primești un fost prim ministru în halul acesta?
În schimb, la alegerile PSD unde am fost la nici 10 zile distanță, în sală era cald și placut, invitații la costum, la sacou, lejeri pe scenă. Primarul se vede că a dorit să lase impresie bună. Deci se putea încălzi sala dacă se dorea, dar numai pentru unii?
Sa nu imi dati numele ca nu vreau probleme. Nu este prima data cand intru in aceasta sala si tremuram de frig. Au fost si spectacole pentru copii cand ne-a fost frig inauntru chiar si imbracati bine. Pentru saceleni de rand nu se poate? Noi suntem mai fraieri?
Solicităm administrației Centrului Multicultural și Educational Sacele, condusa de Lungu Dragos, membru al PSD Săcele, să răspunda la următoarele întrebări pe adresa [email protected]:
- Care au fost costurile platite pentru inchirierea salii de catre organizatorii evenimentului la care a participat prof. Adrian Coroianu?
- Care a fost temperatura din sala in cadrul acestui eveniment?
- Care au fost costurile platite de organizatia PSD Sacele si de catre Popa Virgil pentru organizarea Conferintei PSD in sala Centrului Multicultural si Educational Sacele?
- Care a fost temperatura in sala in cadrul evenimentului PSD din urma?
In functie de raspunsurile primite, ne vom adresa mai departe organelor abilitate.
Deja 169.000 lei: Șmenurile pesediste cu titulatură de salubrizare continuă la Săcele! – Saceleanul
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.